Se afla în "zona rezidenţială“ a marilor boieri, în porţiunea de pe Podul Mogoşoaiei unde se găsesc si Palatul Nababului (Gheorghe Grigore Cantacuzino), casa Faca-Romanit, casele Golescu. În ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea aici se aflau terenuri relativ întinse, chiar și virane.

​

Casa apartinea familiei Balacenilor, dar nu a fost ridicata de ei. La 1856 va fi cumpărată de diplomatul Iancu Balaceanu. Va locui aici impreuna cu sotia sa, baroana Maria Stefania du Mont de Beaufort, strabunica lui Constantin Bălăceanu-Stolnici.

​

"E una din casele care au fost construite pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, în 1894,'95, şi a fost făcută de Griguţă Cantacuzino, străbunicul meu, care a moştenit pământul ăsta de la caimacanul Constantin Cantacuzino", a povestit academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici.

​

Străbunicul Cantacuzino, scriitor și director al Teatrului Național, i-a lăsat reședința drept moştenire uneia dintre fiicele sale, bunica lui Constantin Bălăceanu-Stolnici.

 

Înainte de încercările prin care avea să treacă, locuința avea cu totul alt chip.

"E o casă care era cu totul altfel structurată, cu un salon foarte mare, tip Belle époque, cu o sufragerie extraordinar de elegantă, cu un birou foarte mare acolo, dar care toate au disparut. 29.32. Pentru ca prin 1944 a fost bombardată, şi bomba a rupt casa în doua şi toată partea dinspre răsărit a casei a fost pulverizată”, a mai spus academicianul.

Însă bomba care aproape că a ras locuința de pe fața pămîntului s-a dovedit o binecuvîntare pentru familie.

Distrusă, casa nu i-a mai interesat pe comuniști, care au cruțat-o de naționalizare.

​

Totuși, proprietarii au fost siliți să împartă locuința cu mai mulți chiriași, până în 1980. Ca să nu fie confiscate, zeci de lucruri prețioase au fost duse la conacul de la țară, unde, în mod ironic, au căzut victime colaterale ale luptei de clasă.

"Biblioteca, cărţile, mobilele frumoase, astea toate au dispărut în'49, când s-a făcut naţionalizarea moşiei. Şi nu mi-ar fi părut rău să fi dispărut şi să le fi luat cineva, dar le-au pus pe foc. O bibliotecă făcută la sfârşitul secolului al XVIII-lea, de banul Bălăceanu, a fost arsă carte cu carte, au mai scăpat câteva”.

​

Din ramele lor sculptate, portretele strămoșilor au privit tăcute întregul calvar. Dar furia distrugătoare a comuniştilor nu le-a iertat, până la urmă, nici pe ele.

Alături de portretele renăscute din cenușă stă o pictură salvată dintr-un loc ceva mai prozaic: tabloul strămoșilor care au ctitorit biserica din Stolnici a fost răscumpărat de la talcioc.

​