Aceste două umbre enigmatice, care parcă ne privesc din altă lume, sunt singurele infătisări pe care le mai avem ale lui Constantin Aga Bălăceanu si ale sotiei sale, doamna Maria. Dăinuiesc, pentru cât timp incă nu se stie, pe peretii bisericii din Balaci, ctitoria sa.

​

Constantin Aga Bălăceanu a fost fiul lui Badea "Ușurelul" Bălăceanu și al Mariei Bălăceanu (n. Cocorăscu).

Despre el, cronicarul Radu Greceanu, care ii era ostil, spunea ca era "iubitor de avere, de cai si de fantazii".

 

Aga era la origine titlul dat ofiterilor superiori din armata otomană, in Muntenia significa Dregător domnesc care avea în funcţie siguranţa publică. O functie bănoasă si importantă.

​

Atestat în Muntenia începînd de la 1620, Aga era conducătorul militar al poliţiei, inspector al pieţelor urbane şi, după răscoala din 1655, conducătorul militar al infanteriei; avea închisoare proprie şi tribunal la el acasă. Regulamentul Organic i-a acordat gradul de colonel.

​

Căsătorit cu Maria, fiica domnului Șerban Cantacuzino, Constantin Aga Bălăceanu a intrat in clanul puternic al Cantacuzinilor, si-a marit influenta politica si averea. 

​

A fost unul dintre solii trimiși de voievod la Viena pentru a negocia cu partida imperială.

Era cunoscut ca miscarea anti otomana din Tara Româneasca era condusa de Serban Voda Cantacuzino, impreuna cu un grup de partizani, prieteni si rude, din care facea parte Constantin Bălăceanu, impreuna cu tatal sau, Badea.

 

Moartea domnului și alegerea de către boierii țării a lui Constantin Brâncoveanu în domnie l-au surprins acolo, Bălăceanu făcând eforturi pentru a primi tronul.

 

A murit în Bătălia de la Zărnești, luptând de partea imperialilor împotriva trupelor turcești, tătare și române ale domnului Constantin Brâncoveanu.

​

Marele Aga avea legături politice stranse cu împăratul Leopold I, care l-a răsplătit conferindu-i titlul de conte al Sfântului Imperiu Romano German şi i-a concesionat o stemă care probabil ar fi fost pusă pe faţada palatului de la Balaci.

​

Interesant de remarcat, această stemă se află printre altele pe crucea lui Şerban Cantacuzino de la Călugăreni si pe biblia sa publicată după moartea sa de Constantin Brâncoveanu.

​

Anul 1690 văzu prăbusirea Bălăcenilor. După ce Constantin Aga fu ucis in batalia de la Zărnesti, Vodă Brâncoveanu porunci să i se taie capul si să fie adus la Bucuresti, după moda otomană.

Porunci să se dărâme casele Agăi, să fie făcute una cu pămantul, iar pe locul lor să fie pus capul, infipt intr-un proţap, in ziua de Sfânta Maria, zi în care acesta afirmase că va ocupa capitala.

 

A stat capul un an jumatate, in ploaie si in soare "la vedenia si spaima trecatorilor". Si apoi, cand nu mai era decat o teastă albă, l-au aruncat, Dumnezeu stie unde.

 

Brâncoveanu confisca locul in folosul sau. Bălăcenii au fost alungaţi temporar si de la Balaci, iar palatul agăi Bălăceanu a rămas neterminat.

​

Doua zeci si patru de ani mai târziu, tot intr-o zi de Sfânta Maria, capul lui Brâncoveanu, împreuna cu fiii sai si cu sfetnicul sau Enache Vacarescu, era purtat intr-o sulita pe strazile Istanbulului....

Doi ani mai târziu avea sa isi piarda capul si batrânul stolnic Cantacuzino, cel care-l otravise pe Serban Cantacuzino si pregatise pierirea lui Constantin Aga Bălăceanu....

​

Ion, fiul Agăi Constantin Bălăceanu, va pieri şi el sub tortură, în vremea lui Vodă Mavrocordat, acuzat fiind de trădare faţă de austrieci.

​

Dar amintirea vechilor boieri a rămas multă vreme vie in popor care, pană prin jumătatea veacului al XIX-lea, mai zicea incă : mahalaua Bălăceanului, locul Bălăceanului, biserica Bălăcenilor....

​

Sursa:  extrase din "Saga Bălăcenilor" de Constantin Bălăceanu Stolnici, Editura Humanitas, editia 2000 si "Podul Mogosoaiei - Povestea unei strazi" de Gheorghe Crutzescu, Editura Humanitas, editia 2014

​