Un alt locaş al Bălăcenilor se gaseste la Tătărăştii de Sus, cam la 20 km nord est de Balaci.

​

Ansamblul, ocupand o suprafata de 5.400 mp, a fost ridicat la sfârsitul secolului al XVIII-lea si este format din doua incinte – curtea boiereasca intarita, cu locuinte si anexe, respectiv incinta mica, unde se afla biserica paraclis.

​

Curţile Bălăcenilor au fost numite în trecut ”Cetatea Soarelui”. Locul a fost astfel construit încât să fie scăldat în lumină soarelui, de la răsărit până la apus.

Astăzi scăldate în razele soarelui mai sunt doar zidurile în ruină.

​

Satul Tătărăștii de Sus, situat pe un vechi drum comercial ce făcea legătura între ținuturile de peste munți și Dunăre, este atestat documentar în anul 1538. Satul s-a dezvoltat continuu, fiind menționat și în Condica lui Constantin Mavrocordat de la 1741 ca fiind un sat mare cu populație numeroasă.

​

Tătăreştii de Sus a aparţinut în secolul al XVIII-lea lui Hrizea Bălăceanu.

Era fiul lui Matei vătaful de aprozi frate cu acel Drăghici Bălăceanu care a fost primul din neamul Bălăcenilor de la Stolnici.

 

Hrizea era un boier de rangul doi, destul de avut şi cultivat, care a trăit în prima jumătatea veacului XVIII.

​

Locuia în Bucureşti cam pe unde este acum strada Brezoianu şi care printre altele se ocupa să scrie scrisori jalbe sau alte documente pentru neştiutorii de carte. De asemenea, avea legături cu Mitropolia. El a construit reşedinţa impozantă la Tătărăşti.

 

A fost însurat prima oara cu Anca Raicu şi a doua oară cu Zoica dintr-un neam necunoscut, a cărei viaţă a fost aceia a unei eroine de telenovelă.

​

Unele surse istorice considera ca Zoica era sora lui Hrizea Balaceanu, dar Constantin Balaceanu-Stolnici este formel pe acest punct si spune ca Zoica nu putea fi decat a doua sotie, si nu sora.

​

Când a murit, curţile respective au rămas deci Zoicăi.

Ea s-a stabilit aici cu al doilea soţ al ei, Anghelache Amiras, un grec căftănit la noi, rudă cu Alexandru Amiraş care a scris un Letopiseţ al Moldovei.

După ce a rămas văduvă a doua oară - în 1798- şi l-a îngropat pe Amiraş chiar în incinta curţilor ei. Zoica a devenit victima farmecelor lui Stefan Bellu căruia, într-un moment de obnubilare pasională, i-a donat curţile de la Tătăreşti cu acte în regulă, cam pe la 1817.

 

După un timp Bellu i-a întors spatele. Zoica a încercat ea să-şi recupereze curţile, dar degeaba. Actele de donaţie erau definitive.

De amărăciune s-a retras într-o mănăstire sub numele de maica Zosima.

Cele două fete pe care le-a avut cu Hrizea au mai încercat prin procese multiple să recapete curţile respective fără de nici un succes.

​

Biserica a fost afectată de cutremurul din 1802, acelasi care a distrus o mare parte din Bucuresti.

​

Lăsate la voia întâmplării de aproape 100 de ani, aceste locuri sunt astazi, trist, in stadiul de ruine. Dar supravieţuiesc, stau inca in picioare, demne si frumoase, în ciuda neglijenţei oamenilor şi a intemperiilor naturii.