Falanster = termen provenit din cuvintele grecești Phalanx, formație de luptă dreptunghiulară, și stereos, solid.

​

Este un tip de organizare utopică a unei comunități imaginate la începutul secolului al XIX-lea de filozoful și economistul francez Charles Fourier. Comunitatea de tip falanster urma să fie formată în mod ideal din 500–2000 de persoane care să lucreze laolaltă pentru un beneficiu reciproc.

 

În 1835, la noi in tara, socialistul utopic Teodor Diamant a încercat să realizeze un falanster , intitulat "Societatea agronomică și manufacturieră” sau "Colonia soților agronomi”, impreuna cu Emanoil ("Manolache”) Bălăceanu din Scăeni.

Portretul imaginar al lui Emanoil Bălăceanu este realizat de Constantin Bălăceanu Stolnici.

 

Teodor Diamant se împrietenise cu Fourier în perioada când acesta studia la Paris, şi , întors în ţară, era obsedat de ideea de a crea un "falanster".

 

Cat despre Manolache Balaceanu, era un tip instruit, cu o bibliotecă plină de cărţi în limba latină şi franceză. Printre rafturi a găsit şi lucrările socialiştilor utopici, în special ale lui Charles Fourier, care l-au făcut să adere la ideile lui. E influenţat şi de prietenul său Teodor Diamant, si astfel Manolache, deşi înglodat în datorii, se oferă să-i pună la dispoziţie moşia sa pentru experiment.

 

Diamant i-a propus de fapt lui Manolache falansterul ca model de eficientizare a muncii pe moșie, pentru a-l ajuta pe acesta să iasă din problemele financiare pe care le avea, pe fondul unui conflict cu fostul său arendaș Teodor Zaplan. Astfel, pentru a evita plata unor despăgubiri către Zaplan, Bălăceanu a acceptat să dea pământul în arendă unor familii pe care Diamant le-a organizat pe principiile fourieriste.

 

Intr-o scrisoare catre mentorul sau Charles Fourier, Diamant se mandreste cu succesele sale nesperate, manifestandu-si interesul nu doar boierul Balaceanu, ci si multi alti boieri, doctori si profesori, care au contribuit cu sume de bani pentru constructia falansterului la Scaieni.

 

Rolul real al lui Manolache Bălăceanu în crearea falansterului a împărţit istoricii în două tabere.

Cei mai mulţi sunt de părere că acesta doar i-a pus lui Teodor Diamant moşia la dispoziţie.

​

Constantin Bălăceanu Stolnici spune că, în realitate, "Manolache a fost fondatorul şi conducătorul Societăţii, cel care s-a străduit să organizeze activitatea acolo, suportând toate greutăţile morale, fizice şi financiare, şi cel care a avut de îndurat şi represiunile autorităţilor.

Teodor Diamant a elaborat programul teoretic, părăsind apoi experimentul de îndată ce s-au ivit primele dificultăţi“.

​

O vreme au lucrat aproape 80 de oameni la „colonie“. Funcţiona ca o asociaţie de oameni care se angajau să lucreze în comun la moşie.

Fiecare îşi aducea contribuţia în funcţie de banii investiţi, de puterea de muncă şi de talentul său, încercându-se astfel să se evite cât mai mult diviziunea muncii.

Erau oameni din toate categoriile sociale – mici proprietari agricoli, clăcaşi, muncitori necalificaţi, dar şi robii tigani de la Scăieni, care, odată cu înfiinţarea falansterului, sunt eliberaţi de Manolache. Un gest ieşit din comun pentru acele vremuri!

Ziua de lucru la falanster insuma opt ore, intr-o vreme in care taranii munceau chiar si pana la saisprezece ceasuri.
 

După o vreme, lui Diamant i-ar fi pierit entuziasmul şi-l părăseşte pe Manolache, care e nevoit să se zbată singur.

​

E adevărat şi că Manolache era o fire dificilă şi nonconformistă.

Ion Ghica îl caracteriza ca fiind un mic boier "nonconformist, visător entuziast, care nu trăia în lumea realităţilor“, îl citează Bălăceanu-Stolnici.

 

Se căsătorise cu fiica clucerului Dumitrache Ştefănescu-Kretzulescu, de la care a avut o singură fiică – pe Lucreţia.

​

Manolache însă o părăseşte şi-şi ia tovarăşă de viaţă o fostă roabă ţigancă de pe moşia lui, „frumoasă şi deşteaptă, cu ştiinţă de carte, care i-a dăruit patru copii“. Aceştia n-au fost însă niciodată consideraţi Bălăceni.

​

Declinul cooperativei este insa grabit de datoriile lui Manolache si mult mai nefericit de faptul ca falansterul fusese infiintat pe un teren ipotecat si apoi luat in chirie de acesta.

​

Datoriile lui Manolache se înmulţesc şi, după un an şi aproape şapte luni, experimentul se închee. Societatea se desfiinţează.

Neplata datoriilor duce, ca la scurt timp, sa se puna sechestru pe intregul domeniu de la Scaieni, insa, ridicat dupa ce este contestat la tribunal.

 

Experimentul de la Scaieni s-a consumat in mai putin de un an si jumatate, primind ultima lovitura de la domnitorul Alexandru Dimitrie Ghica, care l-a intemnitat pe Manolache Balaceanu, in urma unor certuri si neintelegeri.

 

Ca şi cum n-ar fi fost de ajuns ca Manolache este arestat, o parte din membrii coloniei se hotărăsc să-l dea în judecată pe motiv că le-au amăgit aşteptările.

​

Moare la 35 de ani, singur, dar la fel de idealist.

​