Strălucirea temporară a Balaciului la sfârşitul secolului XVII s-a menţinut în tradiţia orală a poporului. Circula o baladă în care se cânta:

​

"Că Aga Bălăceanu zicea

Să facă Bucuresciul la Balaci

Că sunt ziduri începute

Frate şi neisprăvite

Biserica din Balaci,

Făcută cu o sută de ani

Înaintea Bucurescilor…”

​

Ruinele palatului pe care marele agă Bălăceanu a început să-l ridice fără să-l termine niciodată, are ziduri groase de cărămidă care delimitează săli vaste, pivniţe mari cu tavane boltite impresionante care sugerau măreţia pe care acest palat era destinat să o aibă.

​

Potrivit tradiţiei orale, ar exista si un tunel care duce din interiorul palatului undeva pe câmp. Dar nimeni nu l-a văzut vreodată si echipa de arheologi care au  studiat zona in 2007 nu i-au gasit urma. Face parte din farmecul miturilor populare locale.

​

Pana si astazi cand nu mai sunt decat ruine, se simte cât de grandioasă a fost plănuită această construcţie.

Astfel de construcţii erau o raritate în Ţara Românească unde boierii nu îşi făceau conace mari din cauza cutremurelor puternice şi a frecventelor devastări efectuate de turci şi mai ales de tătari. Ceea ce vedeam acolo era expresia unei viziuni occidentale a lui Bălăceanu care şezuse un timp la Viena.

​

După moartea lui Şerban Vodă si urcarea pe tron al lui Constantin Brâncoveanu, Balaciul devenise o a două capitală, un al doilea centru de putere valah orientat către Viena, ce se opunea lui Brâncoveanu, rămas fidel Sublimei Porţi.

​

Aici se adunau marii boieri partizani ai politicii pro-austriace a lui Bălăceanu şi cei care susţineau legitimitatea lui Iordache Cantacuzino. E foarte probabil că aici a venit şi generalul conte austriac Donat Heissler când a ocupat Ţara Românească în 1689 şi că aici a organizat cu Bălăceanu campania militară împotriva trupelor otomane care, din nefericire, s-a terminat prin înfrângerea de la Zărneşti (1690).

​