Balcoanele erau necunoscute în vechiul București

Mult timp, balcoanele erau total necunoscute în arhitectura Bucureştiului.

 

De abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, apar primele balcoane la casele marilor boieri ce locuiau în centrul vechi al Bucureştiului.

 

Prima casă cu balcon din Bucureşti a fost construită in vara anului 1827 de marele ban Constantin Bălăceanu pe Podul Mogoşoaiei, Calea Victoriei de astăzi, casă ce astăzi nu se mai păstrează.

 

Casa era vecină cu cea a marelui postelnic Filip Lenş (devenită Casa Vernescu) şi se găsea cam peste drum de unde începe actuala stradă Nicolae Iorga.

 

Deasupra camerelor de la parter scosese trei grinzi în afară, pe care voia să-şi facă balcon de unde, la aer curat, să privească în stânga şi în dreapta uliţei.

 

Îndrăzneala sa arhitecturală a dat naştere la un incident juridic păstrat în actele vremii.

 

În Bucureşti erau oprite prin poruncă din vremea domnului Constantin Ipsilanti să se facă streşini prea mari şi cicmale.

Cicmalele erau zidiri făcute deasupra parterului ieşite mult în afară construcţiei, obişnuite în arhitectura oraşelor orientale, mai ales la Istanbul si in tot spaţiul Imperiului Otoman.

Bucureştiul fiind un oraş cu uliţe strâmte acestea umbreau strada şi împiedicau trecerea carelor, producând multe neplăceri, de aceea au fost interzise.

 

Vecinii boierului Bălăceanu s-au scandalizat văzând grinzile pregătite pentru amenajarea balconului si au făcut plângere la domnul Grigore Ghica, că boierul Bălăceanu vrea să încalce rânduielile.

 

Domnul Grigore Ghica a dat poruncă să se oprească lucrările şi a numit o comisie de mari boieri, in numar de 20, care să cerceteze cazul.

 

Boierii s-au adunat la Curtea domnească, să cerceteze vechile orânduieli şi să raporteze cum trebuie să se urmeze.

În anaforaua (raportul făcut domnitorului) prezentată, boierii arată că au cercetat vechile dispoziţii, dar n-au găsit nicăieri că este sau nu voie să se construiască balcoane, menţionându-se că nu mai erau îngăduite să se facă doar cicmale, streşini şi tarabe (obloane care se ridică și se lasă).

 

Deci, după părerea boierilor, persoanele care au reclamat ori n-au ştiut ce vrea să facă banul Constantin Bălăceanu, sau ştiind, au crezut că cicmaua înseamnă balcon şi balconul cicma.

 

În concluzie ei sunt de părere că nu trebuie să se oprească construirea balcoanelor, ba din contră „găsim cu cale să aibă slobozenie atât dumnealui banul, cât şi oricine măcar de va voi că să-şi facă balcoanele la linia podului”, fiindcă ele împodobesc şi înfrumuseţează oraşul.

 

Raportul boierilor arată că e vorba de un balcon, şi balconul nu numai că nu pricinuieşte nicio supărare, ci  "împodobeşte şi înfrumuseţează politia (oraşul), după cum se văd în cele mai mari şi frumoase politii (oraşe) ale Evropii, de unde avem cuvântul de balcon, că balconurile nu sunt nicicum poprite".

 

In schimb, boierii recomandau reguli de înălţime şi de scurgere a apei a fi respectate pentru ca să nu se aduce atingere intereselor vecinilor şi celor ce treceau pe stradă.

 

Cei care vor face balcoane la stradă sunt obligaţi să le construiască la doi stânjeni înălţime de la nivelul uliţei, să aiba jgheaburi la streaşină şi burlane de tablă sub balcon, ca apa să se scurgă pe caldarâm „fără de a supăra pă trecători şi fără de a fi volnici nimeni să lungească de la străşinile balcoanelor zgheaburi în lumina podului, a curge apa din ploi asupra trecătorilor, cu care pricinuieşte supărare, umplând de apă atât pă trecătorii după jos, cât şi pă cei ce umblă cu caleşcile”.

 

Se admite proprietarilor să-şi facă balcoane chiar mai jos de această înălţime, dar acestea nu la stradă, ci înăuntru curţii lor. Acei însă care vor face jgheaburi „aruncate din straşina balconului afară ca să curgă apa în lumina podului, să le taie şi să le strice, fără de cea mai mică prelungire”.

 

Conform acestui nizam (ordin) şi a poruncii domneşti, Constantin Bălăceanu şi fostul mare clucer Nicolae Trăsnea şi-au făcut balcoane la casele lor, iar jgheaburile şi burlanele clădirii vornicului Mihail Manu de pe Podul Caliţii (Calea Rahovei), ce aveau scurgere în stradă „care nu puţină supărare pricinuiesc la toţi trecătorii dă obşte, umplându-să dă apă la vremi ploioase” au fost stricate.

Aşa a apărut prima clădire cu balcon în Bucureşti, construită de boierul Bălăceanu, şi astfel se luau acum două secole toate deciziile ce priveau dezvoltarea urbanistică a Capitalei.

 

 

Surse: Articol de Adriana Oprea, 6 Ianuarie 2019

 

Momentul a fost consemnat de George Potra, în lucrarea „Bucureştii de ieri”.

Mult timp, balcoanele erau total necunoscute în arhitectura Bucureştiului.

 

De abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, apar primele balcoane la casele marilor boieri ce locuiau în centrul vechi al Bucureştiului.

 

Prima casă cu balcon din Bucureşti a fost construită in vara anului 1827 de marele ban Constantin Bălăceanu pe Podul Mogoşoaiei, Calea Victoriei de astăzi, casă ce astăzi nu se mai păstrează.

 

Casa era vecină cu cea a marelui postelnic Filip Lenş (devenită Casa Vernescu) şi se găsea cam peste drum de unde începe actuala stradă Nicolae Iorga.

 

Deasupra camerelor de la parter scosese trei grinzi în afară, pe care voia să-şi facă balcon de unde, la aer curat, să privească în stânga şi în dreapta uliţei.

 

Îndrăzneala sa arhitecturală a dat naştere la un incident juridic păstrat în actele vremii.

 

În Bucureşti erau oprite prin poruncă din vremea domnului Constantin Ipsilanti să se facă streşini prea mari şi cicmale.

Cicmalele erau zidiri făcute deasupra parterului ieşite mult în afară construcţiei, obişnuite în arhitectura oraşelor orientale, mai ales la Istanbul si in tot spaţiul Imperiului Otoman.

Bucureştiul fiind un oraş cu uliţe strâmte acestea umbreau strada şi împiedicau trecerea carelor, producând multe neplăceri, de aceea au fost interzise.

 

Vecinii boierului Bălăceanu s-au scandalizat văzând grinzile pregătite pentru amenajarea balconului si au făcut plângere la domnul Grigore Ghica, că boierul Bălăceanu vrea să încalce rânduielile.

 

Domnul Grigore Ghica a dat poruncă să se oprească lucrările şi a numit o comisie de mari boieri, in numar de 20, care să cerceteze cazul.

 

Boierii s-au adunat la Curtea domnească, să cerceteze vechile orânduieli şi să raporteze cum trebuie să se urmeze.

În anaforaua (raportul făcut domnitorului) prezentată, boierii arată că au cercetat vechile dispoziţii, dar n-au găsit nicăieri că este sau nu voie să se construiască balcoane, menţionându-se că nu mai erau îngăduite să se facă doar cicmale, streşini şi tarabe (obloane care se ridică și se lasă).

 

Deci, după părerea boierilor, persoanele care au reclamat ori n-au ştiut ce vrea să facă banul Constantin Bălăceanu, sau ştiind, au crezut că cicmaua înseamnă balcon şi balconul cicma.

 

În concluzie ei sunt de părere că nu trebuie să se oprească construirea balcoanelor, ba din contră „găsim cu cale să aibă slobozenie atât dumnealui banul, cât şi oricine măcar de va voi că să-şi facă balcoanele la linia podului”, fiindcă ele împodobesc şi înfrumuseţează oraşul.

 

Raportul boierilor arată că e vorba de un balcon, şi balconul nu numai că nu pricinuieşte nicio supărare, ci  "împodobeşte şi înfrumuseţează politia (oraşul), după cum se văd în cele mai mari şi frumoase politii (oraşe) ale Evropii, de unde avem cuvântul de balcon, că balconurile nu sunt nicicum poprite".

 

In schimb, boierii recomandau reguli de înălţime şi de scurgere a apei a fi respectate pentru ca să nu se aduce atingere intereselor vecinilor şi celor ce treceau pe stradă.

 

Cei care vor face balcoane la stradă sunt obligaţi să le construiască la doi stânjeni înălţime de la nivelul uliţei, să aiba jgheaburi la streaşină şi burlane de tablă sub balcon, ca apa să se scurgă pe caldarâm „fără de a supăra pă trecători şi fără de a fi volnici nimeni să lungească de la străşinile balcoanelor zgheaburi în lumina podului, a curge apa din ploi asupra trecătorilor, cu care pricinuieşte supărare, umplând de apă atât pă trecătorii după jos, cât şi pă cei ce umblă cu caleşcile”.

 

Se admite proprietarilor să-şi facă balcoane chiar mai jos de această înălţime, dar acestea nu la stradă, ci înăuntru curţii lor. Acei însă care vor face jgheaburi „aruncate din straşina balconului afară ca să curgă apa în lumina podului, să le taie şi să le strice, fără de cea mai mică prelungire”.

 

Conform acestui nizam (ordin) şi a poruncii domneşti, Constantin Bălăceanu şi fostul mare clucer Nicolae Trăsnea şi-au făcut balcoane la casele lor, iar jgheaburile şi burlanele clădirii vornicului Mihail Manu de pe Podul Caliţii (Calea Rahovei), ce aveau scurgere în stradă „care nu puţină supărare pricinuiesc la toţi trecătorii dă obşte, umplându-să dă apă la vremi ploioase” au fost stricate.

Aşa a apărut prima clădire cu balcon în Bucureşti, construită de boierul Bălăceanu, şi astfel se luau acum două secole toate deciziile ce priveau dezvoltarea urbanistică a Capitalei.

 

 

Surse: Articol de Adriana Oprea, 6 Ianuarie 2019

 

Momentul a fost consemnat de George Potra, în lucrarea „Bucureştii de ieri”.

Prima casă cu balcon apare in 1827

Construită de Banul Bălăceanu

A făcut obiectul unei polemici

O comisie a sfârșit prin

a valida construcția 

Si a stabilit legi stricte de dezvoltare urbanistică a capitalei