Bătălia de la Zărnești (judetul Brasov) a avut loc pe 11-12 August 1690.

​

Pe de-o parte, Suleiman al II-lea (in limba turcă سليمان ثانى Süleymān-i sānī), a fost sultanul Imperiului Otoman timp de 4 ani (între 1687 si 1691).

Era o persoana timida, devota, preocupat mai mult de meditatia Coranului si de respectul regulilor religioase ale Islamului, decat de strategia militara si de cârmuirea Imperiului.

A stiut insa sa faca alegeri inteligente numind mari viziri capabili si energici, care au condus statul si au stopat victoriile austriecilor.

 

De cealalta parte, Leopold I de Habsburg a fost imparat al Sfântului Imperiu Romano-German timp de 50 de ani (1655 – 1705). Cu toate ca era de natura pasnica, a fost nevoit prin concursul circumstantelor, sa-si petreaca lunga sa domnie facând numeroase razboaie pe toate fronturile.

El este cel care i-a conferit titlul de conte al Sfântului Imperiu Roman lui Constantin Aga Balaceanu și i-a concesionat stema, care a devenit stema familiei.

​

Conducătorii trupelor care s-au infruntat au fost :

 Donat Heissler pentru Habsburgi

 Constantin Brâncoveanu si Cerchez Ahmed Pașa pentru Otomani

(se pare ca Brâncoveanu a fost strategul si conducatorul bataliei)

​

Rezultatul a fost o victorie decisivǎ a "Otomanilor" (turci, munteni, tătari si curuti), aliati contre Imperiului Habsburgic si a Principatului Transilvaniei.

Donat Heissler este facut prizonier, celelalte capetenii, ucise.

Este prima victorie otomană după o serie catastrofală de înfrângeri începută cu cea de sub zidurile Vienei (al doilea Asediu al Vienei din 1683).

Bilanul luptei a fost de 16.000 morți și dispǎruți.

​

Participa deci la aceasta batalie Constantin Voda Brâncoveanu, aliat cu Otomanii, contra lui Constantin Aga Balaceanu, aliat cu Austriecii.

​

Marele Aga este ucis mârsaveste pe câmpul de lupta de chiar finul sau, cumparat de Brâncoveanu.

 

Va fi înmormântat in Biserica Sf.Nicolae din Şcheul Braşovului (numai trupul, capul fiind trimis la Bucuresti, pentru a fi expus timp de un an si jumatate in varful unui par, pe locul casei Balacenilor de pe podul Mogosoaiei)...

​

Acest episod a socat spiritele epocii, nu atât din cauza asasinarii sale, act destul de curent in acea epoca, ci din cauza violarii unei dimensiuni sacre, cea a incalcarii poruncilor religioase ce tin de rudenia spirituala dintre nas si fin.

​

Poporul vorbeşte despre:

Doi domni, cu două oşti,
O oaste mi-este nemţească,
O oaste mi-este turcească. 

Oştile se iau la luptă. Brâncoveanu vede pe ai săi slăbind şi îndeamnă pe oamenii săi să ucidă pe Bălăceanu. La apelul său răspunde numai un căpitan, Costin, fin al lui Bălăceanu. Domnitorul îi făgăduieşte: 

Ca să-i dea el domnia
Domnia şi moşia.

Costin s-a dus în tabăra naşului său şi, cu înşelăciune, l-a ucis: 

Frumos capul i-l tăia
În suliţă i-l sprijinea
Şi pe cal încăleca
La Brâncoveanu mergea. 

​

Se cunoaste si "recompensa" rezervata de Brâncoveanu finului lui Aga Balaceanu.

Când se întoarce cu trofeul său, domnitorul nu numai că nu-i dă nimic, dar porunceşte de-i taie şi lui capul...

Chip gealatului făcea
Şi-i dete capu-alăturea. 

Facu moarte peste moarte,

Doua capete impreunate.

​

Si prezenţa unui Costin în oastea lui Brâncoveanu şi tăierea capului lui Bălăceanu sunt fapte atestate de cronicari.

 

 

Balada este redata aici in forma sa integrala in care a fost culeasa de Gr. G. Tocilescu, din Serbanestii de Jos, Olt.

​

Supt seninul cerului,

La poiana marului,

Intâlnitu-s-a-ntâlnit,

Doi domni du doua osti:

O oaste mi-este nemteasca,

Vine sa ne prapadeasca;

Vine Aga Balaceanu,

Care-a parasit divanu,

Divanul l-a parasit,

La vitejie-a iesit.

O oaste-mi este turceasca,

Este-a lui Constandin

Brâncoveanu,

C-ala stapânea divanu.

Dar de ce ei se certa?

Ca aga Balaceanu zicea

Sa faca Bucurestii la Balaci,

Ca sunt ziduri incepute,

Frate, si neispravite;

Biserica din Balaci

Facuta cu-o suta de-ani

Inaintea Bucurestilor.

Si Constandin Brâncoveanu,

Si cu Bucurel ciobanu

Zicea sa faca Bucurestii

Pe Dâmbovita,

Ca e apa de spalat

Si câmp mare d-alergat!

Ei, frate, nu se-nvoia,

La bataie se lua,

Oastea lui Constandin

Brâncoveanu,

Se punea pe oastea lui Aga

Balaceanu

D-o taia, d-o potopea.

Unde aga Balaceanu se uita,

Din pridvor ca mi-ti sarea

Si la cal ca-mi alerga,

In seapte chingi ca mi-l chinga,

Seapte chingi, seapte tafture,

Care face paisprezece

Si-i sta inimioara rece;

Si mai punea d-o curea,

Sa nu caza undeva…

Unde-n oaste ca intra,

Nu mi-o taie cum se taie,

Si mi-o taie tot grâneste,

Si-o gramadeste claieste.

Unde Constandin Brâncoveanu vedea

Cum oastea lui se-mputina,

Mâna la gura punea,

Cu pumnii-n piept se batea:

“Saracut de maica mea,

Ca mi-a prapadit oastea,

… crucea mâne-sa!”

Pristav, nene, ca punea,

Trei zile, trei nopti striga:

• Care, frate, s-o afla,

• Si, nene, s-o-adevara

• Ca sa taie p-acesta,

• Ca mi-a prapadit oastea!

Nimenea nu se afla,

Fara cât ca se gasea,

Savai, capitan Costin,

La Constandin Brâncoveanu mergea

Si din gura-i cuvanta:

• Constandine Brâncovene,

• Imi daruiesti mosia,

• Mosia si domnia,

• Ca sa-mi tai eu nasia?

• Ca mi-e parinte mai mare

• Mi-a ars focu la spinare,

• Frica-mi e de lumânare!

Unde Constandin Brâncoveanu c-auzea,

In brate ca-l imbratisa

Si-n gura ca-l saruta,

Si la masa ca-l tragea,

Mândru inscris, mare, facea,

Ca sa-i dea el domnia,

Domnia si mosia.

El la cal ca-mi alerga

Si bine-n chingi ca-l strângea,

Si-n oaste ca mi-s-intra.

Unde nasu-sau ca-l vedea,

El din oaste s-alegea

Si la câmp, nene, fugea

Si-n gura mare striga:

• Asteapta-ma, nasule, si pe mine,

• Pune-mi scara

• Lânga scara,

• Si oblânc

• Lânga oblânc,

• Unul pe altul sa ne pazim,

• Sa taiem, sa potopim!

Dar nasu-sau ca-mi graia:

• D-alelei, fine Costine,

• Te-as adasta eu pe tine,

Lua mâna cu spata,

Si picioru cu soldu,

Si teasta selei,

Si trei fete de ibânca,

Si trei coaste de la cal.

Razma palosu-n pamânt,

Ca intra pâna-n manuchi,

Asa da de nacajit…

Se simti ca l-a taiat,

Parca fu de lupi mâncat,

Si da dosul si fugea,

Picioare in scari ramânea,

In cirla, mocirla intra

S-acolo ca se vaita:

• D-alelei, fine Costine,

• Cum ma taiasi tu pe mine?

• Vino de ma scoate pe mine

• Din acea cirla mocirla,

• Sa te iert, fine, pe tine,

• Sa te aranesti in lume !

Unde la el ca margea

Si cu palusu ca da,

Ton in nasu-sau lovea

Si cu palosu ca da,

Frumos capu i-l taia,

În suliţă i-l sprijinea

Şi pe cal încăleca

La Brâncoveanu mergea. 

Sa-i rapui eu viata?

Chip gialâpului facea

Si-i dete capu-alaturea.

Facu moarte peste moarte,

Doua capete impreunate.

Tron de ceara le facea,

La-mparati-i mâna,

De se duce pomina

Si-aicea, si-n Viena,

D-auzea maria-sa

Si tare se jeluia,

Si cu toata nemtia,

De a ramas pomina

Pe toata Valahia!