Este mentionat in cronicile timpurilor stravechi un anumit Balaciu "cu capul negru" care s-a luptat ca un leu in Serbia, in timpul lui Radu Negru, si pe care il pomenesc baladele sârbesti; caci erau toti "nebuni de vitejie", spune cronicarul.

​

Referinta la Balaciu "cu capul negru" este interesanta, daca o punem in relatie  cu tema sustinuta de istoricului Neagu Djuvara, care spune ca "Românii erau numiţi cumanii negri” pentru ca ne tragem dintr-o ramură a populaţiei turce cumane.

​

Conform tradiţiei orale, cel mai cunoscut ascendent pe linie masculină al familiei Bălăceanu ar fi cneazul din Balaci (†1283), care apare imediat după iureşul năvălirii tătarilor din 1241.

El are o moarte tragică, a fost însărcinat să conducă un convoi în Serbia de pe vremea aceea, şi în cursul acelei expediţii a fost omorât. asasinat.

Este printre primele asasinate din istoria familiei, mai multe vor urma.

​

De atunci, moşiile familiei ar fi rămas în ţinutul Balaciului de Teleorman.

​

Un urmaş al acestuia este Constantin din Balaci (†1395), căpetenie de oşti a voievodului Mircea cel Bătrân care ar fi murit în bătălia de la Rovine din 1395, împreună cu alte două căpetenii – despre care se spune că ar fi fost fraţii lui .

 

Amintirea acestei morţi „în trei“ pe câmpul de luptă se va păstra în heraldica Bălăcenilor până azi. Absolut toate stemele cunoscute ale familiei au ca element comun trei săgeţi înmănuncheate – care simbolizează cele trei căpetenii – cu vârful în jos, semn de moarte eroică.

​

Nu se cunosc ulterior descendenţii acestuia, dar în hrisovul lui Pătraşcu cel din 1556, precum şi în cel a lui Vlad Vodă din 1532 sunt amintiţi 5 fraţi care trăiau pe moşia din Balaci.

​