1/6

Cel mai cunoscut dintre Bălăceni

Medic, profesor, Academician

Cărturar si mare om de cultură

O copilărie petrecută la ţară, aproape de natură

Un boier contemporan

Memoria vie a familiei

Un entuziasm, o energie si sete de cunoastere iesite din comun

Constantin Bălăceanu-Stolnici (n. 6 iulie 1923 la București) este fără îndoială cel mai cunoscut dintre Bălăceni, si cel care a contribuit  la cunoasterea familiei, pastrând, adunând si făcând cunoscute nenumărate documente si istorii despre boierii Bălăceni.

Este memoria vie a familiei, iar cartea sa "Saga Balacenilor" reuneste cea mai completă si precisă prezentare a istoriei neamului Bălăcenilor.

De profesie medic, a urmat cursurile Facultății de Medicină din București, obținând în 1948 titlul de Doctor în Medicină și Chirurgie

Om de știință, medic neurolog, profesor de Neuropsihologie și Anatomie a sistemului nervos, membru de onoare al Academiei Române.

Profesor asociat la Universitatea din Newcastle-upon-Tyne (Anglia), Universitatea Pontificală din Porto Alegre (Brazilia), Universidad Internacional Menéndez Pelayo din Santander (Spania), Academia Medicală Cataloneză din Barcelona (Spania), Colegiul de Medicină din Paris (Franța).​

Detine numeroase titluri si functii onorifice:

 

In plus de publicatiile din domeniul medical, este autorul mai multor cărti cu subiecte istorice sau care explorează, din punctul de vedere al omului de ştiinţă, ne­voia de supranatural, de magic în viaţa noastră, fenomenele care se petrec în planul mental şi neu­ro­logic ale fiinţei umane:

  • Cele Trei Săgeți - studiu de istorie națională, 1995

  • Saga baronilor du Mont. 900 de ani de istorie politică și militară a Europei, 1995

  • Introducere în studiul kabbalei iudaice și creștine, 1996

  • Cunoaștere și știință, 1998

  • Saga Bălăcenilor, 2001

  • Kabbala, între gnoză și magie, 2004

  • Antropogeneza și geneza culturii (în colab. cu Ligia Apavaloae), 2006

  • Incursiune în antropogeneză (în colaborare cu Cristiana Glavce, Florina Raicu, Ligia Apăvăloae), 2006

  • Gândirea magică, geneză și evoluție (în colaborare cu Magdalena Berescu), 2009

Spiritul curios si setea de cunoastere ii vin, printre altele, si de la bunicul sau, despre care spune:

"Era un spirit teh­nic inventiv, a făcut numeroase descoperiri, a desenat modele de submarine, de televizoare şi prima machetă de planor din România, pe care o am fotografiată.

Era o minte scormonitoare. Eu i-am moştenit firea acestui bunic al meu.

Nici înaintaşii materni nu erau mai prejos. Bunicul din partea mamei era medic, fraţii mamei la fel, toţi curioşi şi "ahtiaţi" să cerceteze, să descopere, să explice fe­nomene necunoscute ale vieţii, ale omului, care este un univers în sine, atât de ne­pătruns, încă".

"Am locuit în Bucureşti, până în 1931, când ne-am mutat, toată familia, la ţară, la conacul Bălăcenilor de la Stolnici, pentru că tata se temea de efectele crizei din America. A fost foarte bine aşa, pentru că în felul acesta am dus o viaţă aproape de natură şi am avut acces şi la un alt tip de cunoaştere decât cea dată de sistemul de învăţământ de atunci.

 

Chiar dacă trăiam la ţară, eram conectat la viaţa culturală a oraşului şi, în acelaşi timp, eram la curent cu ştirile politice, economice, sociale. Mă bucuram de toate acestea, dar şi de traiul în aer liber, de jocurile copilăriei, de sporturile pe care le-am practicat din copilărie şi până aproape de vârsta senectuţii, cum a fost călăria

 

Va­canţe aveam atunci când erau şi vacanţele şcolare, nicio zi mai mult. În vacanţe, mergeam la Sinaia şi la Eforie, uneori şi în voiaje în străinătate, cu toată familia".

Constantin Bălăceanu-Stolnici se consideră ultimul mare boier al României, al 11-lea Constantin din familia Bălăceanu, e ultima ramură din arborele bătrân al acestui neam.

E "capătul funiei Bălăcenilor", aşa cum spune dânsul. 

 

Nu este poate ultimul din neamul Balacenilor, dar este cert unicul care cultivă acel spirit si stil de viată boieresc, care încă "trădează" originile sale prin gesturile şi ţinuta sa.

Inelul său, gravat cu stema familiei pe care-l poartă de la varsta de 10 ani, ceasul cu lanţ din aur, moştenit de la bunicul său, o eleganta si tinută nobilă care au devenit atât de rare in zilele noastre.

 

Intrebat intr-un interview dacă isi gaseste locul printre semeni, Constantin Bălăceanu-Solnici ne spune:

"Da, mă consider un om al locului şi al timpului meu. Ţin la etichetă, mă îmbrac şi mă port după "moda veche", ar spune unii, pentru evenimentele speciale, iubesc casa în care m-am născut şi în care trăiesc, şi iubesc Bucureştiul şi îl port în suflet, aşa cum era când l-am cunoscut eu, în copilăria mea. Dar îl iubesc şi aşa cum e acum, cu for­fota lumii contem­porane.

Sunt un bucu­reştean modern, folosesc inter­netul ca să mă documentez, îmi trimit electronic co­res­pon­denţa cu oamenii de ştiinţă din comu­nitatea internaţională, aflu foarte repede ce se publică nou în domeniu, prin intermediul revistelor on-line, îmi redactez cărţile cu ajutorul programelor de computer, sunt la curent cu noile tehnici de comunicaţie, am i-phone şi tabletă. Pentru mine, internetul a fost un aju­tor imens, pentru că la vârsta mea, ar fi fost greu să merg din bibliotecă în bibliotecă.

Printre multiplele sale merite se numără si acela de a fi păstrat vie si de a fi făcut cunoscută memoria si povestile familiei.

"Una dintre grijile pe care tatăl şi bunicul meu le-au avut a fost aceea de a ne face, pe mine şi pe sora mea, să cunoaştem trecutul familiei noastre. Ne povesteau amintirile lor sau ceea ce le povestiseră părinţii lor, dar mai ales ne arătau documente şi cărţi din arhiva familiei, portrete ale strămoşilor şi ne dădeau să citim cărţi în care erau menţionaţi membri ai familiei. Bunicul avea o ladă de documente vechi de sute de ani pe care ni le arăta şi pe care o păstrez eu acum".

La frumoasa si venerabila vârstă de 95 de ani, Constantin Bălăceanu-Stolnici continue să fie foarte activ, să isi desfăşoare activitatea de cercetare, să scrie cărţi, si să se im­plice în viaţa societăţii civile românesti.

 

Pa­tima aceasta de cunoaştere universală este o trasatură constantă a sa, impreună cu disciplina cu care a fost crescut de mic.

"Disciplina aceasta o păstrez şi acum, pentru că şi acum îmi organizez ziua de lucru în acelaşi stil. Mă culc devreme şi mă trezesc de­vre­me, lucrez de dimineaţa până seara, studiez, aşa am fost învăţat şi aşa îmi place!"

 

"Mă bucură şi îmi place la nebunie că lucrez!

 

Iubesc tot ceea ce fac şi cred că asta mă însufleţeşte în fiecare zi!"