Ion Bălăceanu îi cere lui Napoleon III să ne dea un principe străin

 

Aducerea lui Carol I de Hohenzollern pe tronul României

 

Carol I vine sub un nume fals și cu un pașaport elvețian

 

10 Mai 1866 începe o nouă etapă în istoria României

 

Diplomatul Ion Bălăceanu a avut un rol decisiv în aducerea lui Carol I de Hohenzollern pe tronul României.

Să ne întoarcem în momentul abdicării forţate a lui Al.I. Cuza, în 1866. 

Ion Bălăceanu era un adversar politic al lui Alexandru Ioan Cuza.

Guvernul provizoriu constituit a doua zi dupa demiterea lui Cuza, sub preşedinţia lui Ion Ghica, îi oferă coroana României principelui Filip de Flandra, al doilea fiu al regelui Belgiei, dar acesta refuză.

 

Ghica hotărăşte atunci să-l trimită numaidecât la Paris, ca "agent al guvernului provizoriu“, pe Ion Bălăceanu, pentru a-i cere lui Napoleon al III-lea un principe străin.

Neagu Djuvara, scrie, în cartea sa, „O scurtă istorie povestită celor tineri“, cum s-au petrecut negocierile:

"Ministrul francez de Externe îl primeşte pe Bălăceanu foarte rece: «Cine-i acest agent al unui guvern revoluţionar care a răsturnat pe un protejat al împăratului? Nu vrem să-l primim».

Bălăceanu reuşeşte, prin manevre de culise, să fie totuşi primit de împărat, îi cere mai întâi iertare pentru răsturnarea lui Cuza, explicându-i motivele, şi îi spune apoi: «Maiestate, românii vă cer să ne daţi un domn»“.

Pentru că doar un străin putea să fie destul de departe de înverşunata rivalitate între diverse familii politice din ţară şi ca atare să aducă obiectivitatea şi neutralitate de care era nevoie

 

Cererea îl pune pe gânduri pe Napoleon, iar după câteva săptămâni de căutări în stânga şi în dreapta, vine soluţia: Carol I de Hohenzollern, care era atunci locotenent în armata prusacă şi nepot pe linie maternă al lui Napoleon al III-lea. Treabă complicată până la acceptarea părţilor, pentru că Bălăceanu e nevoit să convingă şi familia Hohenzollern, şi pe cancelarul Prusiei, Otto von Bismarck.

 

Sosirea cu peripeţii şi schimbarea istoriei României:


În peisaj apare şi un nu-foarte-apropiat al lui Bălăceanu, şeful partidului liberal, Ion Brătianu, care vine să facă şi el lobby pe lângă familia Hohenzollern.

În sfârşit, lucrurile se aşază şi urmează o plecare înspre România cu cântec.

Neagu Djuvara explică: "A urmat o adevărată aventură a sosirii în România, fiindcă ne găsim într-un moment de extremă tensiune între Prusia şi Austria (care nu devenise încă Austro-Ungaria). Era cât pe ce să izbucnească războiul — care a şi izbucnit câteva zile mai târziu.

Carol de Hohenzollern nu îndrăznea să vină pe faţă în România, traversând toată împărăţia austriacă, fiindcă risca să fie arestat. Atunci, sub un nume fals, a luat un paşaport elveţian şi, însoţit de un prieten şi de nepotul lui Bălăceanu (stagiar într-o şcoală militară în Franţa), s-a urcat pe un vapor care călătorea pe Dunăre (pe vas se găsea şi Ion Brătianu) şi a ajuns în ţară la 10 mai 1866“.

Şi de-acolo încoace cunoaştem: Începea astfel o domnie de 48 de ani, cea mai lungă din istoria României, care intră într-o nouă fază.