1/3

Face o mare pasiune pentru... soacra sa,

Ralu Moruzzi

Nevasta, Elena Caragea, fuge in noaptea nuntii cu un 'playboy', cu care se și căsătorește

București, mon amour

Iancu o blesteamă din ușa bisericii

Viaţa amoroasă a lui Iancu Bălăceanu a fost mai furtunoască decât cariera sa.

Iancu Balaceanu era fiul banului Constantin Balaceanu si al Sultanei Parscoveanu.

Se căsătoreşte în 1826 pentru prima oară cu principesa Elena Caragea – fiica beizadelei Nicolae Caragea şi a principesei Ralu Moruzzi, pentru care însă acesta face o mare pasiune. Pentru mamă, adică.

Urmează o telenovelă: Elena îşi ameninţă soţul că se împuşcă pentru că-l bănuia de înşelăciuni, dar certurile nu încetează şi nici Mitropolitul nu poate să-i mai împace.

 

Se ajunge la divorţ, dar se descoperă că vina ar fi fost a lui Scarlat Bărcănescu – un playboy al epocii  – de care Elena se îndrăgostise şi pe care-l ia de soţ după divorţ.

 

Furios, Iancu ar fi blestemat-o pe Elena din uşa bisericii tocmai când spunea „Da“, iar de atunci viaţa ei a fost un şir lung de nenorociri. Toţi oamenii pe care-i iubeşte – soţul, copiii – mor pe rând, iar ea rămâne singură şi sărăcită.

Iancu nu a ramas neconsolat, recasatorindu-se cu o frantuzoaica, Marie-Stéphanie baroana du Mont de Beaufort cu care a avut trei copii, Constantin, Sultana si Ion.

Aceast scandal sentimental, care a ocupat cronicile epocii, este relatat cu lux de amanunte si in cartea "Bucuresti, mon amour",  de Corneliu Senchea.

"Scarlat Barcanescu s-a afirmat drept un cuceritor precoce, inca din anul 1816, anul domniei lui Ioan Gheorghe Caragea, cand a sedus-o pe tanara Elena (Elenchi) Caragea, convingand-o sa fuga impreuna cu el din Bucuresti.

Evenimentul s-a consumat chiar in noaptea nuntii acesteia cu tanarul logofat Iancu Balaceanu.

Caracterul scandalos al aventurii Elenei, care a “fugit din casa barbatului ei”, era cu atât mai grav cu cât era vorba de o ruda a domnitorului. Sau Curajos "act de emancipare feminina", cum il vede Al. Alexandru (O iubire romantica si un duel din 1827, Magazin Istoric, Nr. 8, noiembrie 1967).  

​Tinerii si-au gasit un refugiu temporar la Brasov, unde erau asteptati de mama lui Scarlat, Ecaterina, si de fratele acestuia, Dumitrache Barcanescu.

Imprudenta fara margini, stiind cine erau fratii lor, prieteni de arme si aventuri galante si unii dintre cei mai temuti manuitori de arme din Bucurestii inceputului de secol XIX.

​Cine erau ei? Ne informeaza Ion Ghica intr-una dintre scrisorile lui catre Vasile Alecsandri.

Iancu Caragea (fratele Elenei) si Dumitrache Barcanescu (fratele lui Scarlat), "nu lasau sa le scape niciun prilej de a se implica in scandaluri.

Pentru cel mai mic lucru ei se serveau cu armele, incat din pasnici ce erau mai inainte, devenisera artagosi si turburatori."

Rapirea Elenei de catre Scarlat, fratele prietenului sau Dumitrache, nu era pentru turbulentul Iancu Caragea un "mic lucru".  Oricum ar fi stat lucrurile, afacerea s-a aranjat fara varsare de sange (cum anume... nu stim).

​Toti cei care ii cunosteau insa pe protagonistii dramei aflate inca in fasa puteau fi convinsi ca rafuiala era doar amanata. Aceasta, deoarece nici Scarlat nu tinea sa se astampere, gata de a-si infrunta orice rival care ar fi ravnit la inima si mana Elenchii.
Elena Caragea trebuie sa fi fost o prezenta vie in saloanele boieresti de pe Podul Mogosoaiei, daca a reusit sa capteze atentia consulului austriac Herr von Liehmann.

Curtea asidua a acestuia nu i-a scapat lui Scarlat care, avand in vedere poate si un posibil amestec al domniei in efortul de a-l tine departe de aleasa inimii lui, a pus in circulatie un pamflet defaimator care ii viza atat pe consul cat si pe cateva dintre rudele domnitorului.

​Daca duelul a avut loc, acesta a fost cu siguranta un schimb formal de focuri trase in aer, intrucat nu a facut nicio victima. in schimb, explicatiile tanarului nu l-au convins pe consul, care, la putin timp dupa aceea a angajat cativa vlajgani ungureni sa-l snopeasca in bataie pe insolent intr-o seara, la un bal mascat, unde Scarlat, prevenit intre timp, nu a mai aparut. in aceste conditii.

La solicitarea agentului austriac, justitia domneasca a intrat in actiune, intrucat era vorba si de o palma primita de domnitor prin ofensa adusa rudelor sale.

Scarlat a fost arestat, dar interventia familiei sale l-a scapat, iar afacerea a fost musamalizata.

Insa, din cauza lui si a Elenei, sangele avea sa curga in curand... chiar in familiile celor doi.

​Ce motiv putea sa-l indemne pe Iancu Caragea, fratele Elenei sa-l provoace la duel pe Dumitrache Barcanescu, fratele lui Scarlat, in anul 1827, adica la exact cinci ani de la consumarea scandalului cu pamfletul si la unsprezece de la fuga celor doi indragostiti la Brasov? 

Nu-l putem decat banui si anume... incapatanarea celor doi iubiti de a persista intr-o legatura care, avand in vedere antecedentele scandaloase ale acesteia, precum si reputatia de chercheur de noises (cautator de cearta) pe care si-o crease Scarlat pe seama Elenei, era condamnata din start de prejudecatile timpului.

Mai mult, in seara de 30 Ianuarie a anului 1827, in timpul unui bal dat de domnitorul Grigore Ghica in casa boierului Romanit, situata pe acelasi Pod al Mogosoaiei, desi atatea nobile femei ale protipendadei ca Maria Ochioasa, fiica lui Nae Golescu, Nastasica, fiica lui Grigore Filipescu, vaduva Catinca Slatineanu sau Zinca Farfaroaica, sotia lui Dinicu Golescu, asteptau invitatii la dans, cunoscute drept dantuitoare dintre cele mai pasionate, Scarlat a dansat toata seara numai cu Elena, "fata Moruzoaiei" (cum ne informeaza Ion Ghica).

Poate aceasta observatie, ori poate alta necunoscuta noua, l-a indemnat pe domnitor sa paraseasca brusc balul, insotit de garda sa de arnauti condusa de bas-ciohodar Maciuca, spargand petrecerea tocmai in momentul in care dansatorii se infierbantasera mai bine.

 

Cert este ca, intr-o zi de sfarsit de martie a aceluiasi an, "la una din petreceri, pe cand se intorceau in Bucuresti, intr-o caruta cu patru cai, se gaseau trei tineri: Iancu Caragea (fratele Elenei), Dumitrache Barcanescu (fratele lui Scarlat) si Iancu Cretulescu.

Cei doi dintai, luandu-se la cearta, trag cu pistoalele unul intr-altul si caruta intra in Curtea Moruzoaiei ducand pe fiul si pe nepotul ei inecati in sange. Peste trei zile, doua dricuri se urmau unul dupa altul, ducand la locasul cel vesnic pe doi din tinerii cei mai frumosi ai Bucurestilor". (Ion Ghica)

Fara indoiala legatura dintre Scarlat si Elena, care mai erau si veri pe deasupra, a fost pricina certei incheiate tragic prin duel (primul consemnat in analele romanesti si o exceptie prin faptul ca ambii adversari au ramas pe teren) intre fratii lor, Dumitrache si Iancu.       

​Singura cale care le mai ramasese celor doi pentru a-si implini visul era fuga. Ajunsi la Barcanesti, mosia familiei lui Scarlat, tinerii s-au cununat la cinci ani dupa moartea violenta a fratilor lor, in ziua de 24 aprilie 1832.

Conform marturiei genealogistului Emanoil Hagi-Mosco, fostul sot al Elenei, logofatu Iancu Balaceanu, a incercat sa impiedice casatoria, aruncand blesteme asupra tinerei perechi, in pragul bisericii, motiv pentru care a fost indepartat cu forta de la ceremonie.

Nu a ramas neconsolat, recasatorindu-se cu o frantuzoaica, Marie-Stéphanie baroana du Mont de Beaufort-Várhegyi cu care a avut trei copii, Constantin, Sultana si Ion.

​Dupa casatorie si vindecarea ranilor trecutului, Scarlat si Elena s-au intors la Bucuresti pentru a locui in casa Barcanescu, aflata pe strada Clementei (astazi str. C. A. Rosetti), cu fatada spre ulita Coltei (astazi bd. I. C. Bratianu). Era o casa cenusie, cu parter inalt si etaj, fara ornamentatii, dupa tipicul caselor de la inceputul secolului al XIX-lea, dar "masiva, incapatoare si placuta de locuit", ne asigura Hagi-Mosco.

 

Acolo a intalnit-o genealogistul nostru, copil fiind inca, in anul 1890, pe Elena, aflata la venerabila varsta de 90 de ani. Fusese adus de institutoarea lui frantuzoaica, pentru a-si testa si dovedi cunostintele temeinice de limba franceza.

Intrevederea cu nonagenara Elena a avut un puternic efect asupra lui, daca ne gandim ca ea supravietuise atat lui Scarlat (mort in anul 1863) cat si primului, tradatului ei sot Iancu Balaceanu (decedat in 1878), in ciuda suferintelor indurate."