Cum de nu ar fi fost de ajuns nenorocirea care s-a abatut asupra familiei cu moartea lui Constanin Aga si confiscarea averii de către Constantin Brâncoveanu, nici dupa moartea lui Brâncoveanu lucrurile nu se liniștesc pentru Bălăceni.

​

Dupa executarea de către turci a lui Stefan Cantacuzino, cel care a domnit doar 4 ani după Brâncoveanu, vine pe scanul țării Nicolae Mavrocordat.

El a fost primul domnitor grec, venit de la Constantinopol, cu el incepe așa numita epocă fanariotă care va dura aproape 100 de ani in Muntenia și Moldova.

La venirea sa pe tron (decembrie 1715), el a căutat în special să-și atragă boierimea, mai ales fostele victime ale domniei lui Brâncoveanu. De bun augur pentru Bălăceni, cărora le confirmă restituirea unor moșii.

"Luna de miere" nu a durat insa prea mult timp, destul de repede se formează un grup de boieri anti fanarioți, dintre care fac parte boierii Golescu, Băleanu, Brezoianu si... Bălăcenii.

 

In cadrul confruntării ce urmează intre Nicolae Mavrocordat si marii boieri români, printre primele victime au fost Bălăcenii.

​

Pe vremea aceea, clucer era Barbu Bălăceanu. Portretul său din imagine este realizat de Constantin Bălăceanu Stolnici.

​

Clucerul făcea parte dintre marii dregători, membru al sfatului domnesc. Marele clucer se ocupa de aprovizionarea Curţii domneşti cu grâu, vin şi alte alimente necesare, răspundea de magaziile și de depozitele domnești, deţinea cheile de la cămările unde se păstrau proviziile.

​​

Intr-o zi de noiembrie 1716, Barbu Bălăceanu Clucerul se pare că ar fi zis : "Dea Dumnezeu sa vie nemtii, să ne scape de greci!"....

​

Cuvintele acestea au ajuns repede la Vodă, care il convoacă la Curtea domnească, care era numai la câteva case de reședinta Bălăcenilor, si pe loc il osândește la moarte!

Sentinta este executată pe loc în incinta Curții, neîngâduindu-se lui Barbu decât timpul să se spovedească si neacordându-i-se nici măcar favoarea de a fi ingropat după rangul său, ca un boier mort de moarte bună.

​

Nicolae Mavrocordat nu se oprește aici si confiscă cea mai mare parte a averilor lui, casele din mahalaua Sf. Dumitru, singurele care le mai rămăsesera Bălăcenilor acolo, dupa confiscarea, in 1690, de către Brâncoveanu, a caselor lui Constantin Aga Bălăceanu.

Niciodata urmasii sai directi nu isi mai vor putea reface averile sau recapata rangurile la care aveau dreptul.

​

Atunci au fost luate de Mavrocordat si pământurile pe care Barbu le avea la Văcărești.

Si pe aceste pământuri, luate de la Bălăceni, Nicolae Mavrocordat va ridica celebra Mănăstire de la Văcărești.

​

Nicolae Mavrocordat se razbună si pe ceilalti Bălăceni.

Ion, fiul Agăi Constantin Bălăceanu, va pieri şi el sub tortură, acuzat fiind de trădare faţă de austrieci.

​

Prigoana se abate si asupra lui Drăghici Bălăceanu, caruia ii confiscă averea, luindu-i bunuri și bani.

​

Fratele mai mic al lui Nicolae, Ioan Mavrocordat, care a fost domn al Țării Românești în perioada 1716-1719, le ia Bălăcenilor un domeniu pentru a-l da văduvei lui Brâncoveanu, Doamna Maria, revenită intre timp în țară.

​

Nicolae Mavrocordat a murit de ciumă in 1730 la București.

La un an după moartea sa, moare si Drăghici Bălăceanu, ultimul dintre cei trei frați care au suportat prigoana nu numai a lui Brâncoveanu, dar si a primilor fanarioți. Ca si părinții săi, este inmormântat în biserica mitropoliei din București.

​

Un alt Bălăceanu, Barbu este prigonit de Constantin Mavrocordat (fiul lui Nicolae Mavrocordat și succesor al său la tronul Țării), îl prigoneste fugărindu-l, silindu-l să-si părăsească locuinta si să rătăcească prin ascunzisuri, până ce a murit de atâtea chinuri, pe undeva prin Codrul Vlăsiei.

​

Atribuţiile marelui clucer sunt suprimate de reforma lui Constantin Mavrocordat din 1739, dar acest rang de dregătorie a rămas la rang de mare boier şi titularului i-a fost plătită in continuare o leafă, păstrându-si dreptul de a participa la divanul domnesc.

​

Interesant de remarcat sfârșitul si acestui Mavrocordat care i-a prigonit pe Bălăceni: in 1769 el  va fi fugărit din târg în târg si din sat in sat, fără bani si fără haine, și va muri pribeag si in mizerie, lovit in cap de sabia unui ofițer rus care nici măcar nu l-a recunoscut pe când era refugiat la Galați, in timpul războiului intre Sublima Poartă si impărăția Rusiei.

​

Peste aproape doua secole si jumătate, știm ce s-a intâmplat... Blestemul Bălăcenilor îi ajunge din urmă înca o dată : mănăstirea Văcărești cade sub buldozerele regimului Ceaușescu, mormintele Mavrocordaților sunt profanate si osemintele scoase, din ctitoria lui Vodă Mavrocordat nu a mai rămas nici piatră peste piatră.​..

​

Sursa:  extrase din "Saga Bălăcenilor" de Constantin Bălăceanu Stolnici, Editura Vitruviu, 2000

​